Unioniștii, supărați pe Sandu și PAS: Când este vorba de chestiuni foarte sensibile pentru românii basarabeni, avem o tăcere glaciară

salvatibasarabia.md

Lidera PAS, Maia Sandu, este criticată pentru că a tăcut în ziua de 28 iunie, când s-au împlinit 80 de ani de la anexarea Basarabiei către URSS. Președintele Uniunii Salvați Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Sandu apelează la unioniști doar când are nevoie de voturile lor.

„Mare mi-a fost mirarea când am văzut că nici doamna Maia Sandu și nici partidul pe care îl reprezintă nu a consemnat în niciun fel ziua de 28 iunie. O tăcere totală din partea acestui partid și din partea acestui om politic din Moldova”, a declarat Munteanu.

În acest sens, Munteanu constată că „PAS și această stimată doamnă de foarte multe ori, la timpul trecut, prezent și viitor jinduiește votul unioniștilor. Dar când este vorba de chestiuni foarte sensibile pentru noi, pentru românii basarabeni, cel puțin avem o tăcere glaciară”.