Igor Dodon va înainta o inițiativă prin care pensionarii care încă lucrează să fie scutiți de contribuții

Președintele Igor Dodon a anunțat despre lansarea unei inițiative legislative prin care pensionarii care mai lucrează, pe lângă reexaminarea pensiei, să mai fie scutiți de plata contribuțiilor de asigurări sociale, ori dacă plătesc aceste impozite, pensia să le fie recalculată în fiecare an.

Sper foarte mult că această inițiativă, pe care o voi înainta în timpul apropiat, va fi susținută de Parlament”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Amintim, datorită unei inițiative a deputaților PSRM, numărul pensionarilor care pot solicita dreptul la reexaminarea pensiei din 01 iulie 2020 va crește. Potrivit inițiativei PSRM, procesul de reexaminare a pensiilor pentru limita de vârstă se va finaliza în anul 2023 și nu în anul 2027, așa cum prevedea legea anterioară. Astfel, din 01 iulie 2020, vor depune cerere de reexaminare a pensiei beneficiarii a căror pensie a fost stabilită în perioada 01 ianuarie 1999 – 01 ianuarie 2019 și care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 10 ani în sus.

De la 01 ianuarie 2021, vor depune cerere pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 7 ani până la 10 ani, iar de la 01 ianuarie 2022 – cei care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 5 ani până la 7 ani. De la 1 ianuarie 2023, cerere de reexaminare a pensiei vor putea depune pensionarii care au un stagiu de cotizare după pensionare de la 2 până la 5 ani.