Dodon: Poporul nu va înțelege, dacă SUA nu îl vor extrăda pe Plahotniuc

Președintele Igor Dodon susține că, în pofida faptului că noi nu avem semnat un acord juridic cu SUA, vor fi identificate baze juridice pentru ca Vladimir Plahotniuc să fie extrădat autorităților Republicii Moldova. Șeful statului și-a exprimat speranța că, partenerii americani vor înțelege cât de importantă este această chestiune pentru țara noastră, în caz contrar, cei care nu vor înțelege vor fi cetățenii Republicii Moldova.

„Decizia le aparține autorităților din SUA. Dacă nu vor dori și vor face referiri la aspectele juridice, desigur noi vom înțelege, dar cred că poporul nu va înțelege. Timpul le va arăta pe toate, știu că Procuratura colaborează intens cu autoritățile americane”, a spus Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, este învinuit de autoritățile Republicii Moldova în dosarul privind frauda bancară. La solicitarea procurorilor pe numele lui Plahotniuc a fost emis mandat de arest.