Funcționarii publici sărbătoresc ziua profesională. Mesajul primarului Capitalei

Fără ei statul nu ar fi stat. Primarul general Ion Ceban a venit cu un mesaj de felicitare către funcționarii publici, cu ocazia zilei profesionale.

Felicitări tuturor celor care muncesc pentru cetățeni și comunitate. De munca dumneavoastră depinde dezvoltarea satelor, orașelor și a țării”, se arată într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ceban le urează dedicație, perseverență, atitudine și multe realizări. „Împreună suntem, pentru a reuși”, a precizat acesta.

Menţionăm că, în premieră, funcţionarii publici sunt celebraţi la nivel mondial începând cu anul 2003, atunci când Organizația Națiunilor Unite a declarat drept Ziua Internaţională a Serviciului Public. Scopul instituirii acestei zile a fost să celebreze importanţa şi eficienţa serviciului public pentru comunitate, să scoată în evidenţă contribuţia serviciului public în procesul de dezvoltare, să exprime recunoştinţă pentru munca angajaţilor în serviciul public şi să încurajeze tinerii să vină în acest sector. În Republica Moldova, Ziua funcționarului public a fost instituită în anul 2012, printr-o hotărâre a Guvernului.