Maia Sandu, acuzată de ipocrizie de PPDA, pentru că nu vrea să susțină un Guvern condus de Năstase

privesc.eu

Lidera PAS, Maia Sandu, este acuzată de ipocrizie de colegii săi din PPDA, deoarece nu dorește să-și dea votul pentru un Guvern condus de Andrei Năstase. Acuzația vine din partea vicepreședintelui Platformei DA, Alexandru Slusari, care îi reamintește Maiei Sandu că a susținut guvernele lui Plahotniuc și a votat pentru desemnarea lui Andrian Candu în funcția de președinte al Parlamentului.

„Ianuarie 2015. Maia Sandu fără vreo condiționalitate votează pentru Adrian Candu în calitate de președinte al Parlamentului. Acest lucru s-a produs după ce toată lumea cunoștea deja că miliardul a fost furat de la oameni. Februarie 2015. Guvernul Gaburici, din care făcea parte și Maia Sandu, este votat de PD, controlat de Plahotniuc”, a scris Slusari, într-o postare pe Facebook.

Amintim că luni, 15 iunie, a avut loc o nouă rundă de discuții între PAS și Platforma DA, privind demisia actualului Guvern și instalarea unui nou Executiv. La reuniunea confirmată de Maia Sandu exponenții PAS au refuzat să demită Guvernul Chicu și să participe la învestirea unui nou Executiv. Mai mult, Sandu a plecat înainte de vreme de la ședință, pentru că i-a “crăpat răbdarea”.