Ceban: Nu cer să mă iubiți pe mine, vă cer și vă chem să ne iubim orașul

În urma ploilor de ieri, primarul general Ion Ceban a făcut un apel către locuitorii capitalei, în care le cere să-și unească forțele pentru a depista problemele stringente ale Chișinăului, astfel, ca responsabilii să le poată rezolva.

„Dragi cetățeni, sunt alături de fiecare problemă și nemulțumire și supărare pe care o invocați. Eu împreună cu echipa, facem tot posibilul. Eu știu că noi moldovenii suntem uniți. Ajutați-mă să reușim. Nu mă ajutați pe mine, ajutați orașul. Deoarece eu cred că dacă mai rămânea administrarea orașului câțiva ani la acel nivel la care l-am găsit, pierdeam capitala Republicii Moldova. Orice ajutor și susținere este binevenită. Și chiar acele critici și poze din rețelele de socializare, ne-au ajutat să depistăm ieri pe timp de ploaie fiecare traseu, drum și ograzi blocate”, a punctat edilul.

Mai mult, primarul a recunoscut că după fosta administrație municipală, acum este foarte mult de lucru.

„Nu voi renunța nici la un obiectiv și promisiune pe care le-am făcut anterior publice. Nu cer să mă iubiți pe mine, vă cer și vă chem să ne iubim orașul, să contribuim fiecare începând de la sine, să nu facem dezordine, să anunțăm când cineva încalcă și să ne pese de fiecare lucru realizat”, a punctat edilul.

Amintim că ieri în capitală au fost înregistrate ploi abundente de 27 litri pe metru pătrați.