Primarul Capitalei impune drumarilor termene limită și reguli clare

Termene limită și reguli de joc clare. Primarul Ion Ceban solicită cu fermitate ca dezvoltarea infrastructurii drumurilor în capitală să se facă ca la carte, cu respectarea tuturor regulilor.

Potrivit lui Ceban, în urma unei ședințe care a avut loc astăzi cu toți responsabilii în reparațiile drumurilor și rețelelor subterane, au fost stabilite mai multe condiții.

Am cerut, săptămânal, să-mi fie prezentate rapoarte, unde să fie incluse planurile de activitate pentru fiecare sector de drum sau trotuar, unde se desfășoară lucrări curente, dar și certificatele de conformitate ale tuturor materialelor care sunt utilizate. Lucrările nu trebuie să înceapă fără a avea proiectul clar pentru fiecare șantier, iar acțiunile urmează să fie coordonate de comun cu toate entitățile responsabile de acest domeniu, care se vor întruni odată în săptămână”, se arată în condițiile impuse, declară primarul.

Edilul mai punctează că este necesar de a fi create programe de activitate pe fiecare perioadă în parte, iar pentru anii viitori să fie elaborate proiecte, după care să se intervină cu lucrări, pentru a putea fi planificate mijloace financiare.

Mai mult, până la 5 iulie trebuie să prezinte toți proiectele, listele cu obiective pentru anul 2021.

Oamenii așteaptă de la noi rezultate și calitate. Noi nu ne putem permite să reparăm în fiecare an aceeași porțiune de drum, să aplicăm marcajul rutier pe străzi odată în lună și, în final, aceste lucrări să fie necalitative. Pentru mine, una din priorități este și va fi dezvoltarea infrastructurii în capitală. Starea actuală este deplorabilă. Iată de ce trebuie să acționăm imediat”, a declarat Ion Ceban.

Primarul spune că, ca și în cazul transportului public, vom solicita susținerea Consiliului Municipal în apropierea unui plan multi anual de reparație curentă și capitală a străzilor, trotuarelor și curțile blocurilor.

Amintim că strada Albișoara urmează să fie reparată în acest an, dar și trotuarele Pușkin și Bodoni.