În curând, va fi lansată o reformă ambițioasă în sistemul medical

Președintele Igor Dodon vorbește despre lansarea unei reforme ambițioase în domeniul sănătății. Șeful statului a declarat pentru Sputnik Moldova că acest program de reformare va cuprinde toate nivelele, începând cu punctele medicale din sat, spitalele raionale, regionale și se va termina cu instituțiile medicale cu statut național.

O primă etapă a acestei reforme, potrivit președintelui, este dublarea salariilor pentru toți lucrătorii din sistemul medical. Aceste majorări se vor efectua în câteva etape, astfel ca la începutul anului viitor, salariile angajaților din sănătate să fie dublate.

O altă etapă a reformei prevede echiparea spitalelor și punctelor medicale cu utilaj necesar și cu transport.

„Trebuie să venim cu un plan ambițios de investiții. La nivel de fiecare sat trebuie să fie un punct medical. În fiecare localitate trebuie să fie medic, transport. Resurse pentru aceste investiții vor fi din interior și din exterior”, a spus președintele.

Igor Dodon a semnat un decret prezidențial prin care anul 2020 a fost declarat Anul Lucrătorului Medical.