Ministerul Educației vine cu un apel: EVITAȚI aglomerațiile în cimitire

foto: chisinau.md

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a venit cu un îndemn către elevi, profesori, părinți, cercetători, angajați din domeniul culturii și sportului să evite aglomerațiile din cimitire în zilele de 7 și 8 iunie, când vor fi pomeniți cei trecuți în lumea celor drepți.

În condițiile în care pericolul de infectare cu COVID-19 încă este destul de mare, ministrul a chemat cetățenii să-și amintească de rudele decedate acasă, pentru a nu favoriza izbucnirea a noi focare de infecție.

Să alegem o altă zi pentru a vizita mormintele celor dragi, care să nu presupună aglomerarea unui număr mare de persoane, pentru siguranța noastră și a familiei noastre”, se spune în mesajul semnat de ministrul Educației.

Șarov a amintit despre necesitatea respectării cu strictețe a recomandărilor medicilor, astfel ca să putem reveni cât mai repede la viața cotidiană de dinaintea pandemiei.

Acest lucru depinde doar de cât de responsabili și conștiincioși vom fi. Stăm acasă pentru că ne pasă de sănătatea noastră și a celor dragi nouă”, menționează ministrul Educației.