Un nou proiect de reabilitare a străzii 31 august: compania care a realizat unele lucrări este în insolvabilitate

chisinau.md

„Eu cred că în multe cazuri trebuie de scos pavajul pe străzile capitalei, acolo unde s-au reparat străzile, pentru a pune o rețea de conducte noi”. Primarul general Ion Ceban, a vorbit despre străzile care au fost reparate, fără să fie trasă atenția la starea rețelelor de apeducte și canalizare.

„Nu este valabil doar pe strada Creangă, uitați-vă ce dezastru este la Ștefan cel Mare. Acum trebuie să refacem aceste lucrări. Și am vorbit despre asta și atunci s-a spus că „Ion Ceban pune bețe în roate”, acum câțiva ani. Până la urmă avem ceea ce s-a întâmplat și avem denivelările de până la 24 de centimetri pe unele porțiuni în stațiile de așteptare. Asta înseamnă 7 milioane de euro aruncate în vânt. Trebuie să vedem cum facem, de unde luăm bani, ca să reparăm toate aceste lucruri. Da, costă. Acum suntem în discuții cu BERD-ul, cu BEI-ul, ca să vedem cine până la urmă trebuie să răspundă de lucrurile acestea. De asemenea, pe partea de lucrări, pentru că au existat 3 părți componente, cei care au implementat, eneficiarii, plus cei care trebuiau să inspecteze. Ne vom clarifica, noi cu partea de carosabil, iar organele de drept, sper, pe cealaltă parte”, a declarat edilul în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Cât ține de străzile 31 august și Tighina, fac parte din pachetul II din creditul de la BERD și BEI, iar potrivit primarului, s-a întârziat foarte tare din diferite considerente.

„Ați văzut că unele lucrări s-au făcut pe alocuri, iar altele nu. De ce? Pentru că este compania care a realizat aceste lucrări și este în insolvabilitate. Noi am încercat să cesionăm aceste lucrări către altă companie ca să facă lucrările cât mai repede. Spre mare regret, factorii de decizie nu au acceptat cesionarea către o altă companie. Urmează să fie o nouă licitare. Asta înseamnă un nou caiet de sarcini, asta însemnă un nou proiect pentru 31 august, pe care îl vom prezenta în scurt timp. Un proiect regândit pentru confortul urban. Confortul urban asta nu înseamnă confortul pentru cei care sunt șoferi, pentru că unii oameni asta consideră. Confortul urban înseamnă omul. Anume conceptul legat de 31 august așa a fost regândit”, a conchis Ion Ceban. 

Reparația bulevardului Ștefan cel Mare din Chișinău a început în 2015 ca parte a unui proiect de reabilitare a 6 străzi din Capitală. Lucrările au fost realizate de compania română DELTA, costul acestora fiind de 11,5 milioane de euro. În ciuda faptului că lucrările pe bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău au fost finalizate în 2017, certificatul de acceptare nu a fost semnat până acum, deoarece au fost descoperite deficiențe. În plus, de îndată ce asfaltul în multe locuri a fost puternic deformat, au apărut fisuri și gropi în el.