Mai multe opțiuni de modernizare a scuarului Eminescu vor fi propuse în zilele următoare

chisinau.md

Săptămâna aceasta vor fi propuse mai multe variante de modernizare a scuarului Mihai Eminescu. Despre aceasta a anunțat viceprimarul Inga Ionesii în cadrul ședinței primăriei Chișinău de astăzi. Potrivit acesteia, se va alege un concept după care se va moderniza scuarul.

În același timp, miercuri se vor face acțiuni de blocare a accesului în scuar.

De asemenea, vom înainta câteva opțiuni de reamplasare a persoanelor, care comercializează în acel spațiu. Trebuie să activeze în cadru legal, astfel, vor fi repartizate autorizații pentru fiecare în parte”, a punctat Ionesii.

ropotrip.blogspot.com

Ion Ceban a venit cu unele precizări, subliniind faptul că prin această renovare, se va aduce un omagiu lui Mihai Eminescu.

„Mulți dintre locuitorii capitalei nici nu știu că acolo este bustul lui Eminescu. Haideți să eliberăm zona, iar prin acest fapt să aducem un omagiu marelui poet Mihai Eminescu, să nu fie împânzit cu diferite lucruri care sunt de vânzare”, a spus primarul.

Anterior, o opțiune de reamplasare a fost în spatele Catedralei, pe strada pietonală. Locul unde vor fi acești comercianți se va numi „Aleea artiștilor de creație, expoziție cu vânzare”.