Lidera PAS, supărată pe jurnaliștii, care au scris despre plicurile pe care le primea când era ministru al Educației

Lidera PAS se arată nemulțumită de o știre, care a apărut azi, 19 mai, în mai multe surse media. În comunicatul de presă al Partidului Acțiune și Solidaritate se spune că Sandu dezminte categoric știrea falsă, dar nu se precizează la ce știre se referă.

Amintim că bloggerul Eugen Luchianiuc a anunțat că în perioada în care era Ministru al Educației, liderul PAS, Maia Sandu, lua, lunar, câte trei plicuri cu bani de la fostul premier Vlad Filat. Banii veneau de la fostul primar de Orhei, Ilan Şor, principalul beneficiar în scandalul miliardului furat. Dezvăluirea a fost făcută de Luchianiuc într-un live pe Facebook, iar presa a mediatizat subiectul.

„Ieri s-a vorbit despre punga pe care ar fi primit-o Igor Dodon de la Plahotniuc. Trebuie să vă spun că Maia a luat tot dintr-un astfel de “culiocel”, pe care Ilan Şor i-l ducea lui Vlad Filat, iar Filat împărțea banii în pliculețe. Astfel, Maia când se ducea la începutul fiecărei luni să-şi ia plicul, de fapt lua trei plicuri – unul pentru ea, unul pentru Igoraş şi unul, pentru restul, alde Dan Perciun şi alţii”, a declarat Luchianiuc.

Precizăm că informațiile prezentate de Luchianiuc au fost recunoscute, de mai multe ori, chiar de liderul PP “ȘOR”, Ilna Șor. Astfel, pe 6 iunie 2018, acesta declara că modestia și incoruptibilitatea pe care le afişează liderul PAS sunt nişte falsuri, deoarece el personal îi transmitea sume impunătoare în plic, pe timp ce Sandu era ministru.

Primarul de Orhei i-a recomandat Maiei Sandu, în cazul în care va deveni deputat, să-și instaleze pe masă o placă cu inscripția „Finanțată anterior de Șor”.