Procurorul general: Vom cere repetat extrădarea lui Vlad Plahotniuc din SUA

privesc.eu

Procurorii vor cere repetat extrădarea omului de afaceri Vlad Plahotniuc din SUA în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Procurorul General, Alexandru Stoianoglo, în cadrul unei conferințe de presă. Asta după ce oamenii legii au stabilit că Vlad Plahotniuc este unul din principalii beneficiari ai furtului miliardului.

Documentele vor fi traduse în limba engleză și trimise în SUA pentru a-l extrăda pe cetățeanul Vlad Plahotniuc în Republica Moldova. Vom cere evaluarea averii și a companiilor care îi aparțin. Mizăm pe susținerea societății. Este un moment al adevărului”, a declarat Stoianoglo.

Potrivit lui Alexandru Stoianoglo, Vlad Plahotniuc, prin intermediul grupului Șor, a beneficiat de peste 100 mln dolari SUA.

Suma a fost dusă spre procurarea unei bănci, a Casei de modă din Chișinău. Totodată, banii erau utilizați în scop personal, pentru cumpărarea unui avion, achitarea curselor charter și altele”, a declarat Stoianoglo.

Pe numele lui Vlad Plahotniuc vor fi intentate dosare penale pentru crearea unei organizații criminale, escrocherie, și spălare de bani în proporții deosebit de mari.