Ilan Șor a cheltuit pentru vacanțe de lux circa 10 milioane de lei, din miliardul furat

partidulsor.md

Aproape 10 milioane de lei a cheltuit Ilan Șor în 2014, pentru vacanțele petrecute cu Jasmin în Nisa, Maldive sau Dubai. Potrivit unei investigații, publicate de newsmaker.md, banii au fost achitați de o companie, implicată în furtul miliardului din sistemul bancar al Republicii Moldova.

Jurnaliștii de la newsmaker.md au intrat în posesia hotărârii judecătorești din 2017, când Ilan Șor a fost condamnat la 7,5 ani de pușcărie. În documente figurează compania Hezburg LLP. Pe conturile acestei firme Ilan Șor transfera banii, pe care îi sustrăgea din băncile moldovenești.

Astfel, în 2014 de pe conturile companiei Hezburg LLP au fost achitate sute de mii de euro și dolari pentru chiria avioanelor, iahturilor, automobilelor de lux, dar și cazarea în cele mai scumpe hoteluri din Nisa, Maldive sau Dubai.

În iulie – august 2014, Hezburg LLP a achitat 330 000 de euro, echivalentul a peste 6 100 000 lei, pentru cazare în orașul Nisa, Franța. Dovadă că în august 2014 Ilan Șor și Jasmin s-au odihnit în Nisa o demonstrează și fotografiile, publicate de către Jasmin în rețelele de socializare.

Ulterior, pentru o vacanță petrecută în Maldive, aceeași companie a achitat, în noiembrie 2014, 150 000 dolari SUA, echivalentul a 2 100 000 lei. Pentru o altă călătorie în Dubai, în noiembrie-decembrie 2014, s-a achitat 119 447 dolari, adică peste 1,6 mln lei.

Precizăm că Ilan Șor este principalul acuzat în dosarul furtului miliardului.