Deputat PSRM, despre sesizarea lui Sîrbu la CC: Știrlitz și-a dat seama că s-a deconspirat, însă nu mai conta, căci îi fugea pământul de sub picioare

Sesizarea depusă de deputatul PRO Moldova, Sergiu Sîrbu, la Curtea Constituțională developează „întreaga gașcă din organizațiile teritoriale Miami și Tel-Aviv”. Despre aceasta scrie parlamentarul Adela Răileanu pe pagina sa de Facebook.

Răileanu menționează faptul că imediat după ce președintele țării, Igor Dodon, a anunțat că joi, la Consiliul Suprem de Securitate, se va discuta despre furtul miliardului și concesionarea Aeroportului, Sîrbu cere Curții să se expună asupra constituționalității atribuțiilor Consiliului Suprem de Securitate.

Scopul este la suprafață – tergiversarea procesului de elucidare a celor două infracțiuni economice de proporții. Se vede că tabăra din care face parte fostul democrat Sîrbu a ajuns la disperare, dacă a folosit ultimul refugiu – apelarea la Curtea Constituțională a Domnicăi Manole. Știrlitz și-a dat seama că s-a deconspirat, însă nu mai conta, căci îi fugea pământul de sub picioare”, mai scrie deputatul.