Situația din economie în condițiile crizei Covid, discutate de Igor Dodon și bancherii din RM

Președintele țării, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu șefii Asociației Băncilor din Moldova și a unor asociații de business, pentru a discuta situația din economie în condițiile crizei provocate de pandemie și problemele sociale care rezultă din aceasta.

Șeful statului i-a anunțat că cercurile de afaceri au semnalat probleme legate de obținerea creditelor, iar statul, la rândul său, și-a exprimat disponibilitatea de a achita dobânda la credite pentru persoanele juridice, în baza cererilor depuse.

„În legătură cu situația dificilă din țară, am solicitat interlocutorilor mei să formuleze mai multe sarcini care, în opinia lor, trebuie soluționate și, în strictă coordonare cu organele puterii de stat, să stabilească metodele de realizare a lor”, a spus Igor Dodon.