Igor Dodon a transmis un mesaj liderilor PSRM, PDM, PAS și PPDA? Dacă vedeți că se merge pe formula lui Plahotniuc, întâlniți-vă, discutați. Mergeți la anticipate!

Președintele țării, Igor Dodon, a adresat un mesaj liderilor a patru formațiuni parlamentare. Șeful statului i-a îndemnat pe președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, președintele PDM, Pavel Filip, președintele PAS, Maia Sandu și liderul Partidului Platforma DA, Andrei Năstase să se așeze la masa de discuții pentru a găsi un consens.

„Mă adresez către patru lideri politici, care au trecut în Parlament prin votul direct al cetățenilor. La Greceanîi, Filip, Sandu, Năstase, restul nu contează. Șor a fost o greșeală, iar ceea ce face Candu, e ceea ce a făcut și Plahotniuc. Eu cred că tot Plahotniuc stă în urmă. Dar asta e altă întrebare.

Dacă vedeți că se merge pe formula lui Plahotniuc, întâlniți-vă, discutați. Mergeți la anticipate. Dacă este decizie politică, se vor găsi și soluții pentru a declanșa și a scăpa de râia din Parlament. La anticipate nu trece nici unul din cei care s-au vândut din 3-4 partide”, a spus președintele.

Igor Dodon a mai spus că „unii deja fac guverne cu oamenii lui Plahotniuc și Șor”. În acest context, șeful statului le-a sugerat liderilor opoziției parlamentare că o soluție mai bună ar fi organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Oponenții noștri, visează în fiecare zi și se bucură ca niște copii, pentru a crea o majoritate parlamentară din transfugi. Dar cu ce sunteți mai buni voi ca Plahotniuc atunci? Bateți din palme că s-au mai dus doi-trei deputați dintr-un partid, iar unii ambasadori salută acest lucru. Unde mergem?”, a mai spus președintele.