Filip: Blocul antiguvernamental anunțat de Andrian Candu este format din două organizații a Partidului ȘOR

privesc.eu

„Blocul antiguvernamental anunțat de Andrian Candu este format din două organizații a Partidului ȘOR: Organizația Teritorială Miami și Organizația Teritorială Tel Aviv”.Declarația a fost făcută, astăzi, de președintele PDM, Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul democraților spune că cei care au părăsit formațiunea nu au făcut-o din motive ideologice, ci pentru că „tânjesc după principiile PDM din formatul vechi”.

Totodată, Pavel Filip a îndemnat politicienii să se gândească bine, atunci când încearcă să provoace o criză politică, pe timp de pandemie și pe timp de criză economică.

„Nu cred că se gândesc la oamenii noștri. Cei care doresc anticipate, vreau să le amintesc că ei au pierdut alegerile din Chișinău și parlamentarele de la Hâncești”, a mai spus Filip.