Dodon spune când vor fi redeschise piețele

Președintele Igor Dodon susține că piețele comerciale din țară urmează să fie deschise pe etape. Șeful statului a declarat în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” că primele vor fi deschise piețele din sate și centrele raionale mici, însă o decizie în acest sens urmează să fie luată ce Comisia pentru Situații Excepționale (CSE).

Igor Dodon a declarat că a venit cu o asemenea propunere către președintele CSE, premierul Ion Chicu. Dodon a propus ca piețele comerciale din sate și centrele raionale să fie redeschise chiar începând din acest sfârșit de săptămână.

Următoarea etapă include piețele din centrele raionale mari și în cea de-a treia etapă vor fi deschise piețele mari din Chișinău și Bălți.

Șeful statului a precizat însă că și atunci când vor fi redeschise piețele, regulile sanitaro-igienice și distanța socială trebuie respectate în continuare.