Șeful statului, în vizită de lucru la Fălești | FOTO

Președintele țării, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru în raionul Fălești. Șeful statului a depus flori la Complexul Memorial din oraș și a adus un omagiu față de toți cei care au căzut în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în Afganistan și în timpul conflictului militar din anul 1992, precum și celor care au participat la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl.

Ulterior, președintele a mers la spitalul raional din Fălești unde a discutat despre situația epidemiologică din regiune.

Instituția medicală este dotată cu utilajul necesar, lucrătorii medicali dispun de toate mijloacele de protecție necesare”, a menționat președintele.

În prezent, în spitalul din Fălești sunt internați 10 pacienți infectați cu coronavirus, 30 de persoane s-au externat deja. Numărul total al celor infectați din raion este de 148 de persoane, dintre care 58 s-au vindecat, iar șapte au decedat.