Conducerea întreprinderilor din industria ușoară, la discuții cu Igor Dodon

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu șefii întreprinderilor din industria ușoară.

„Am reiterat faptul că, așa cum am promis anterior, voi continua discuțiile cu reprezentanții fiecărei ramuri a economiei naționale, cu scopul de a identifica și de a soluționa problemele cu care ei se confruntă. Am subliniat că industria ușoară este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei, iar în condițiile crizei pandemice, importanța acesteia a crescut și mai mult reieșind din faptul că multe întreprinderi s-au reprofilat și au început să producă măști și costume de protecție, atît de necesare la moment.

I-am asigurat pe cei prezenți că actuala conducere a țării depune maximum eforturi pentru a susține sectorul real al economiei în condițiile crizei provocate de coronavirus, iar în cel mai scurt timp, va expedia Parlamentului spre examinare un set de propuneri sub formă de inițiative legislative”, a menționat președintele.