Din 1 mai, Guvernul va subvenționa dobânzile pentru întreprinderile care au luat împrumut de la bănci

foto: today.md

Din 1 mai, Guvernul va subvenţiona dobânzile pentru întreprinderile ce au contractat sau vor contracta credite în perioada 1 mai 2020–31 decembrie 2020.

Mărimea ajutorului lunar acordat beneficiarilor constituie suma dobânzii lunare achitate pentru creditele contractate în cadrul Programului de subvenţionare a dobânzilor.

Valoarea maximă a creditului pentru care se acordă subvenţia constituie suma cumulativă a plăţilor salariale declarate de beneficiari la Serviciul Fiscal de Stat pentru lunile decembrie 2019, ianuarie 2020 şi februarie 2020. În cazul în care suma creditului depăşeşte suma cumulativă a plăţilor salariale, subvenţia se acordă în mărimea sumei dobânzii aferente părţii de credit egală cu suma cumulativă a plăţilor salariale.

Rata maximă a dobânzii nominale anuale ce urmează a fi subvenţionată constituie 8,76% în lei şi 4,40% în valută străină.

Achitarea subvenţiei se va efectua în baza cererii beneficiarului subvenţiei, depusă la Serviciul Fiscal de Stat.