Un deputat PAS a renunțat la un venit lunar de peste 3 000 de euro în Italia

Deputatul PAS, Galina Sajin, a renunțat la un venit lunar de peste 3260 de euro, pe care în ridica în Italia, pentru fotoliu de deputat în Parlamentul de la Chișinău. Cel puțin asta reiese din declarația de avere a alesului poporului, depusă la Agenția Națională de Integritate.

Potrivit documentului, pe parcursul anului trecut, Sajin a obținut aproape 40 de mii de euro, muncind în Italia, în calitate de asistent familial. Totodată, în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe parcursul lui 2019, Sajin a ridicat doar 16721.18 lei și o indemnizație de peste 25 de mii de lei.

Deputatul PAS, Galina Sajin, are trei intravilane, o casă de locuit de 72,6 metri pătrați, care, potrivit parlamentarului, ar costa doar 17286 de lei, adică mai puțin de o mie de euro.

Pe parcursul lui 2019, Sajin și-a procurat un automobil de model Toyota Yaris produs în 2018, pentru care ar fi plătit 12200 de euro.

Galina Sajin a fost aleasă în Parlament la alegerile din octombrie 2019, în circumscripția nr.50.