Uită hârb că-i oală spartă, sau despre cum se consultă Manole cu Năstase la telefon

Președintele Curții Constituționale Domnica Manole trebuie să fie demisă din această funcție. Cel puțin asta reiese din declarațiile, pe care le-a făcut Manole astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Domnica Manole a spus că fostul președinte al Înaltei Curți, Vladimir Țurcan, a fost destituit din funcție pentru că a discutat la telefon cu președintele țării, Igor Dodon.

Discuția dintre cei doi demnitari de stat, care a pus la îndoială independența CC, nu a putut să rămână fără reacție din partea judecătorilor Curții și ca efect au fost adoptate cele două decizii prin care fostului președinte i-a fost acordat votul de neîncredere și a fost numit un nou președinte”, a spus Domnica Manole.

În august 2019, Andrei Năstase a recunoscut că îi dă indicații judecătorului Curţii Constituționale Domnica Manole. În cadrul unei emisiuni la Teleradio-Moldova, liderul PPDA a povestit că a discutat cu Manole despre funcția de președinte al CC.

„Am sugerat doamnei Manole să nu candideze la această funcție şi doamna Manole anume asta a făcut”, a spus Andrei Năstase.