Deputat: Creditul din Rusia este excelent și voi susține proiectul

gov.md

Este un credit excelent și eu am să susțin acest proiect. Declarația a fost făcută de deputatul independent, Alexandr Oleinic, în timpul dezbaterilor în Comisia economie, buget și finanțe asupra proiectului de ratificare a Acordului de împrumut financiar de stat acordat de Federația Rusă țării noastre.

În opinia deputatului, condițiile negociate de părți sunt excelente, iar acum important este ca autoritățile să gestioneze eficient acest contract.

„Este un credit excelent în cazul când nouă ne ajunge capacități să-l gestionăm eficient”, a spus Oleinic.

Deputatul a declarat că nu înțelege de unde atâta ostilitate față de Federația Rusă, precizând că el va vota pentru acest document în Parlament.

„Personal, țin foarte mult la Federația Rusă”, a spus parlamentarul.

Premierul Ion Chicu a declarat că, Republica Moldova nu și-a luat niciun alt angajament decât financiar prin contractarea creditului de 200 de milioane de euro de la Federația Rusă. Potrivit premierului, condițiile acordului prevăd că Republica Moldova poate să nu ia acest credit dacă are bani liberi, iar în cazul în care i-a luat poată să-i întoarcă în orice moment dacă identifică resurse financiare mai ieftine în condiții mai avantajoase, fără a achita vreun comision.

Împrumutul va fi oferit în 2 tranșe a câte 100 milioane euro fiecare cu o rată a dobânzii anuale de 2%. Prima tranșă urmează să fie debursată în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a Acordului, iar a două tranșă nu mai târziu de 31 octombrie 2020.