Ministrul Sănătății: Până în prezent, de Covid au fost tratați 505 pacienți

În ultimele 24 de ore, 27 de persoane au fost externate din spital, după ce s-au tratat de COVID-19. Anunțul a fost făcut în această dimineață de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Astfel, numărul persoanelor tratate de coronavirus de tip nou a ajuns la 505.

De la primul caz înregistrat în țara noastră și până în prezent, au fost efectuate 11 962 de teste, pentru depistarea COVID-19. Doar 2 548 de cazuri s-au confirmat, adică 20 la sută.

Totodată, 70 de persoane din țara noastră au decedat din cauza virusului de tip nou.

În prezent, la carantină sunt închise șase localități. Este vorba despre satele Talmaza și Carahasani din raionul Ștefan Vodă, satul Brînzeni din raionul Edineț, dar și orașele Ștefan Vodă, Glodeni și Soroca.