Credit de urgență pentru Moldova din partea FMI, de circa 235 milioane dolari

Consiliul de directori FMI a aprobat astăzi alocarea unui credit de urgență pentru Republica Moldova în valoare de aproape 235 mln. dolari SUA. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu.

Împreună cu mijlloacele din creditul oferit de Federația Rusă, împrumutul de la FMI ne va permite să finanțăm peste jumătate din deficitul bugetar în acest an. Suplimentar, ne așteptăm ca și Uniunea Europeana să decidă asupra alocării asistenței macro-financiare pentru RM. În acest sens am semnat astăzi o scrisoare în adresa CE. Prietenii la nevoie se cunosc!, a scris premierul pe Facebook. 

Amintim că vineri, 17 aprilie, Fedrația Rusă a semnat cu Republica Moldova acordul de creditare. Anunțul a fost făcut de președintele țării, Igor Dodon. 

În urma înțelegerilor pe care le-am avut în luna decembrie 2019, cu omologul meu rus, Vladimir Putin, astăzi, la Moscova, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a semnat împreună cu conducerea ministerului de finanțe rus Acordul de creditare cu Republica Moldova, care prevede acordarea țării noastre a primei tranșe de împrumut în valoare de 200 mln. euro”, a precizat Igor Dodon.