Carantină | La Soroca, cetățenii vor ieși din case în baza unor permise

army.md

În orașul Soroca a fost introdus regim de permise. Anunțul a fost făcut de președintele țării, Igor Dodon, după ședința Centrului Unic de Comandă.

Mulți cetățeni solicită să introducem regim de permise pentru ieșirea din casă. Acest regim se introduce de mâine, în Soroca, unde este un focar periculos. Persoanele de peste 63 ani au restricții de a ieși din casă, cu excepția a două ori pe zi pentru produse alimentare”, a spus Igor Dodon.

De asemenea, potrivit unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) la Soroca se interzicea aflarea în stradă a mai mult de două persoane în grup. Toți cetățenii care vor ieși din casă sunt obligați să poarte mijloace individuale de protecție, inclusiv în timpul deplasării în autovehicul.

Comisia a mai stabilit interzicerea aflării a mai mult de două persoane în mașină, inclusiv șoferul. În zonă vor fi detașați mai mulți angajați ai MAI și Ministerului Apărării care vor supraveghea respectarea acestor reguli.

În caz de necesitate vom aplica aceste măsuri și în alte orașe, unde este risc sporit de infectare”, a mai spus Igor Dodon.