Igor Dodon anunță restricții la exportul de cereale, pentru a asigura securitatea alimentară a țării

Moldova ar putea impune restricții la exportul de cereale. Despre aceasta a anunțat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”. Șeful statului a explicat că autoritățile ar putea recurge la această măsură, pentru a asigura securitatea alimentară a țării.

La etapa actuală trebuie să cântărim foarte bine necesitatea restricțiilor la exportul de cereale. Unele țări astfel de restricții deja au introdus. Este vorba de exportatori mari precum Rusia, Ucraina și Kazahstan”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a mai precizat că Guvernul deja lucrează la un proiect în acest sens.