Andrian Candu critică decizia autorităților conform căreia diaspora trebuie să procure polița medicală

Președintele grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, este împotrivă ca diaspora să-și cumpere polița de asistență medicală. Într-un live pe Facebook, Candu a declarat că va contesta în instanță decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, potrivit căreia, cetățenii care se întorc acasă în perioada de urgență trebuie să achite polița.

Cu un mesaj similar a ieșit și Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu. PAS a depus o contestație în acest sens, în data de 1 aprilie.

Acțiunile PAS și a grupului ProMoldova sunt criticate dur de societatea civilă. Astfel, mai mulți jurnaliști au îndemnat politicienii să nu facă circ și să nu speculeze pe seama acestui subiect.

Totodată, mesajele unor medici din țara noastră au devenit virale pe internet. Doctorii i-au îndemnat pe toți cetățenii să cumpere polița medicală, deoarece doar așa ei vor putea susține sistemul de Sănătate, care în prezent se află pe prima linie de lupta cu virusul ucigaș.

Fostul premier Ion Sturza a scris pe Facebook că „asigurarea medicală nu este un moft, dar este o necesitate”, iar fostul președinte al Curții Constituționale și fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase a declarat că „decizia Comisiei pentru Situații Excepționale este absolut corectă”.