VIDEO | Ministrul Sănătății spune care este evoluția COVID-19 în această dimineață

În acest moment, în spitalele din Republica Moldova sunt 46 de persoane suspecte de infecția COVID-19, dintre care 12 copii şi două mame. Anunțul a fost făcut în această dimineață de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Focal.

Dumbrăveanu a menționat că toate cazurile, inclusiv cele suspecte, sunt de import și nu s-a înregistrat răspândire locală.

Ministrul a făcut apel repetat către cetățeni să fie responsabili și să respecte indicațiile autorităților. Dumbrăveanu a rugat părinții să evite locurile aglomerate, dar și cele de joacă.

Ministrul a menţionat că starea de sănătate a celor opt pacienți cu virusul de tip nou COVID-19 este de gravitate medie și se află în dinamică pozitivă. Nici unul din pacienți nu se află la respirație asistată.