Maia Sandu, păzită în continuare de trei agenți

La patru luni de la demiterea din funcția de premier, Maia Sandu încă mai beneficiază de pază de stat. Liderul PAS spune că aceasta este prevederea legală, dar și recomandările unor parteneri externi, transmite UNIMEDIA.

„Nu mi-e frică de nimeni, dar este adevărat că încă am pază de stat. Este prevederea legală și sfatul unor parteneri, inclusiv, dacă vreți, de la nivel internațional”, a spus Sandu la TV8.

Potrivit Maiei Sandu, este vorba despre trei persoane care asigură, pe rând, paza.

Legea care asigură paza de corp foștilor premieri a fost modificată în 2016, la propunerea deputaților liberali. Până atunci, de pază de corp beneficiau doar foștii șefi de stat și ex-președinții de Parlament. Articolul prevede însă că premierul trebuie să exercite mandatul său cel puțin un an. Sandu a fost premier mai puțin de un an, în perioada iunie-noiembrie 2019. Responsabili de la PAS au precizat că Maia Sandu nu a solicitat pază de corp, dar au făcut trimitere la o Hotărâre a Guvernului din 2018. Aceasta stabilește că toți premierii beneficiază de pază de stat un an după expirarea mandatului.

Comunicatoarea SPP, Maia Angheni, a declarat pentru UNIMEDIA că este necesară consultarea mai multor norme legale pentru a oferi o explicație și va reveni cu un răspuns, după un demers oficial în acest sens.