Ceban le-a explicat celor din Piața Centrală necesitatea închiderii întreprinderii municipale

chisinau.md

În contextul dispoziției semnate în această dimineață de Ion Ceban, edilul capitalei a avut o întâlnire cu agenții economici din Piața Centrală, pentru a le explica situația și motivul închiderii pieței de luni.

Ceban spune că le-am explicat că această măsură este una necesară, pentru ca infecția cu Covid-19 să nu ajungă la un alt nivel.

Astăzi nu ne rămâne alt lucru, de cât să luăm decizii drastice, dar care ne vor ajuta să evităm un eventual focar în centrul orașului. Foarte multe persoane vizitează acest centru comercial, aproximativ 15-30 mii zilnic. Astfel, o decizie în acest sens, cred, că este cea mai potrivită”, scrie Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Edilul capitalei spune că oamenii sunt revoltați, deoarece nu vor activa și vor avea pierderi.

Împreună ne vom gândi cum să gestionăm lucrurile, în acest sens, am dispus crearea unui grup de lucru. Am explicat că riscuri pot fi mult mai mari, dacă nu ne vom conforma recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Cred că măsurile de precauție sunt mult mai importante, pentru a preveni situațiile de risc”, mai punctează edilul.

Primarul general spune că se va adresa organelor competente și la MAI pentru a nu permite oamenilor să vândă în jurul Pieței Centrale.