Năstase îndeamnă cetățenii să respecte măsurile anti-COVID, iar autoritățile să conlucreze, indiferent de culoarea politică

privesc.eu

Președintele PPDA, Andrei Năstase, cheamă cetățenii să respecte măsurile întreprinse de autorități pentru a combate coronavirusul. Despre aceasta Năstase a vorbit în cadrul unei conferințe de presă.

„Avem nevoie de o cooperare loială intre instituțiile statului, de o abordare cu maximă responsabilitate a situației din partea acestora pentru a ne putea proteja familiile noastre, copiii noștri, părinții, bunicii, semenii noștri”, a spus Năstase.

Liderul PPDA a menționat că autoritățile locale și centrale trebuie să coopereze, indiferent de culoarea politică pe care o au. Năstase s-a adresat și celor din diasporă, chemându-i la răbdare și curaj.

Această stare dificilă ne obligă la unitate, solidaritate adevărată, nu declarată, ne obligă la responsabilitate și grijă față de semenii noștri, mai ales față de cei mai vulnerabili dintre noi, oamenii în etate”, a mai spus Năstase.

Amintim că și liderul PAS, Maia Sandu, a venit, marți cu un mesaj, care a fost criticat dur de societate. Sandu le-a dat sfaturi oamenilor, cum să se protejeze de COVID-19 și i-a îndemnat pe moldovenii din Italia să revină acasă.

Maia Sandu a fost taxată dur de liderii de opinie. Fostul premier, Ion Sturza, i-a cerut să se abțină de la astfel de mesaje. Iar jurnalistul Ștefan Secăreanu s-a arătat indignat de faptul că Sandu o face pe medic-infecționist.

Totodată, președintele Igor Dodon, dar și deputații PSRM au îndemnat politicienii să se abțină de la speculații pe seama unei drame mondiale și să fie mai responsabili.