În Moldova a fost înregistrat cel de-al patrulea caz de COVID

În Republica Moldova fost înregistrat al patrulea caz de COVID-19, și acesta de import. Este vorba despre un tânăr, care a revenit din Italia. Despre aceasta a anunțat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă.

Vă spuneam dimineața că din 30 de cazuri suspecte, 28 au fost negative, iar două le-am expediat la confirmare. Din cele două, unul a fost confirmat virusul de tip nou, COVID-19. Rezultatul celui de-al doilea test deocamdată nu îl cunoaștem”, a explicat Dumbrăveanu.

Totodată, ministrul Sănătății a reiterat că sunt alte 13 cazuri suspecte de COVID-19. Este vorba despre 6 adulți, internați la spitalul “Toma Ciorbă”, și șapte persoane, la spitalul de boli contagioase pentru copii: 5 minori și două mame.