Toată Italia, al doilea focar de COVID, a intrat în carantină! Nimeni nu iese și nu intră în țară

Foto Claudio Furlan - LaPresse

Italia își închide complet granițele timp de aproape o lună, după ce bilanțul deceselor a urcat dramatic, iar țara a devenit al doilea focar din lume privind epidemia de COVID-19, după China.

După carantina din zona de nord, impusă duminică, măsurile restrictive au fost extinse pe întreg teritoriu, până pe 3 aprilie, relatează The Guardian. Anunțul a fost făcut de premierul Giuseppe Conte, care a precizat că măsurile vor intra în vigoare de marți, urmând să fie semnat un decret în acest sens.

Astfel, peste 60 de milioane de cetățeni ai Italiei nu mai au libertate de a se mișca liber pe teritoriul țării. Nimeni nu iese și nu intră în țară.

Toate adunările publice sunt interzise, iar toate cinematografele, teatrele, sălile, pub-urile sunt închise. În plus, nunțile și înmormântările sunt și ele suspendate.

La fel și toate evenimentele sportive, precum meciurile de fotbal din Seria A.

Toate școlile și toate universitățile sunt și ele închise. Măsurile sunt în vigoare până pe 3 aprilie deci până de Sărbătorile Pascale. (Paștele catolic este pe 12 aprilie, în timp ce cel ortodox, pe 19).

Numărul cazurilor de coronavirus din Italia a depășit 9.000, cu 2.000 mai mult decât cele înregistrate de Coreea de Sud, un alt focar al epidemiei, însă departe de cele peste 80.000 înregistrate în China.

Italia a anunțat luni seară că alte 97 de decese s-au înregistrat din cauza COVID-19, ridicând bilanțul total la 463, notează libertatea.ro.