PAS le cere procurorilor să investigheze proiectul „Arena Chișinău”, lansat de Andrian Candu

Partidul Acțiune și Solidaritate solicită procuraturii să investigheze sub aspect penal un proiect lansat și promovat de deputatul din grupul Pro-Moldova, Andrian Candu, pe când acesta deținea funcția de președinte al Parlamentului.

Deputatul PAS, Lilian Carp, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările de construcție la Arena Chișinău au început cu abateri grave de la legislația în vigoare.

Potrivit deputatului PAS, lucrările au început fără a fi luate în considerație mai multe norme legale și anume: nu s-a făcut un studiu de fezabilitate; nu a existat un plan urbanistic zonal și nu au fost efectuate studiile geologice pentru ca să fie estimat costul real al construcției.

În asemenea condiții, putem spune că acest obiect a fost demarat cu mare încălcări de la legislația în vigoare și Procuratura Generală trebuie să se autosesizeze privind aceste încălcări”, a declarat Carp.

Deputatul PAS a anunțat că va face o interpelare la Procuratura Generală prin care va cere tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.