REACȚIA lui Dodon după ce presa a publicat pomelnicul familiei

zdg.md

Igor Dodon a declarat în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” că Biserica ortodoxă este pilonul statalității în Republica Moldova. Potrivit șefului statului, nu întâmplător populația din Moldova are cea mai mare încredere anume în Biserică.

Președintele s-a referit în cadrul acestei ediții și la pomelnicul familiei Dodon, publicat săptămâna aceasta de unele surse media din Chișinău. Șeful statului a declarat că orice familie care merge la biserică are pomelnicul său de sănătate pentru cei vii și de pomenire a celor morți.

În opinia președintelui, cei care au decis să publice pomelnicul familiei sale nu au făcut altceva decât un show și i-a îndemnat să meargă la Biserică să se roage și să mediteze asupra faptelor sale, pentru că Dumnezeu nu bate cu bățul.

Șeful statului a mai declarat în cadrul acestei emisiuni că, în calitate de președinte și în calitate de creștin, înainte de a deveni președinte, a ajutat sute de biserici din Republica Moldova.

Și când faci lucrul acesta scrii pomelnicul de mână”, a spus președintele.

Dodon a precizat că nu el a decis să tipărească pomelnicul familiei sale, dar a mulțumit foarte mult celor care au făcut-o.

Nu-i decizia mea de a tipări pomelnicul și nu-i finanțat de mine. Vreau să mulțumesc celor care au venit cu inițiativa de a susține și de a pomeni familia mea. Aceasta pentru mine ca și creștin contează foarte mult”, a spus Igor Dodon.