Accident la Buiucani cu implicarea unei ambulanțe: cinci persoane transportate la spital

Cinci persoane au fost internate după ce o ambulanță s-a tamponat cu un automobil în sectorul Buiucani al Capitalei. Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 09.00, pe strada Calea Ieșilor, intersecție cu str. Ghidighici.

Potrivit CNAMUP, ambulanța aparținea Spitalului de Ftiziopneumologie din Vorniceni și se afla în misiune.

Patru ambulanțe au intervenit la fața locului. În urma accidentului, a avut de suferit șoferul din Opel, dar și patru persoane din autosanitară. Trei dintre victime se află în stare gravă, dar stabilă.

„La deservirea victimelor au fost implicate patru ambulanțe. Echipele AMU au acordat asistență medicală de urgență la etapa de prespital la cinci persoane cu traumatisme de diferite grade. Persoanele care au suferit în urma acestui grav accident de circulație au fost transportate la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament specializat”, potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Poliția urmează să stabilească cine se face vinovat de accident.