A fost prelungit termenul în care pot fi prezentate informațiile despre cei 18 candidați la CSM

Comisia juridică, numiri și imunități a prelungit termenul în care persoanele interesate pot prezenta informații despre cei 18 candidați care și-au prezentat dosarele pentru a participa la concursul pentru suplinirea a patru funcții de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea profesorilor titulari de drept. Anunțul a fost făcut, astăzi, de președintele comisiei, deputatul PSRM, Vasile Bolea, care a precizat că toate informațiile prezentate trebuie să se bazeze pe fapte.

Decizia în comisie a fost luată unanim. Termenul a fost prelungit până în data de 3 martie 2020. Opiniile prezentate vor fi examinate de comisiei care va decide asupra admisibilității candidaților la interviu.

Concursul se va desfășura în condițiile Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea Parlamentului.