Președintele Igor Dodon are toate șansele să rămână în funcție și în următorii patru ani. Ce arată datele ultimului sondaj IMAS

privesc.eu

Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri prezidențiale, pentru șeful statului Igor Dodon și-ar da votul peste 40 la sută din alegătorii deciși. Sunt datele ultimului Barometru socio-politic realizat de compania IMAS.

Același sondaj arată că liderul PAS s-ar clasa pe locul doi. Pentru Maia Sandu și-ar da votul doar 28,2 la sută din cei deciși. Pe locul trei se află democratul Pavel Filip, care ar acumula 9,2%, el este urmat de liderul PCRM, Vladimir Voronin – 7,6%. Pentru președintele PPDA, Andrei Năstase, și-ar da votul doar 3,4 la sută din alegători, acesta a fost devansat de primarul de Bălți, Renato Usatîi, care, la fel, are un rezultat modest – 3,9%.

Sondajul, la care au participat 1109 persoane, a fost realizat în perioda 7-19 februarie. Marja de eroare este de trei la sută. Numărul celor deciși este de 963.