Fost vicepremier, către oficialii UE: Nu e cazul să arătați în public orientarea voastră ideologică

Fostul vicepremier al Republicii Moldova, ex-ministru al Economiei, Alexandru Muravschi, susține că atitudinea subiectivă a oficialilor europeni față de puterea de la Chișinău este tot mai vizibilă. Muravschi a venit cu un mesaj dur către reprezentanții UE pe pagina sa de Facebook.

„Oameni buni! Da, toată groaza pe care o descrieți atât de frumos s-a petrecut în Republica Moldova în ultimii 10 ani, timp în care ați activat aici ne-ați susținut financiar. Alături de toți prim-miniștrii, în fiecare minister și agenție au stat consilieri europeni, iar reforma justiției, dar și din alte sectoare, s-a făcut cu cea mai activă participare a experților europeni. Cu mâna lor, cu sugestiile lor au fost elaborate mai multe acte legislative.

Totuși, dintr-un motiv necunoscut, abia acum, când guvernarea și-a schimbat culoarea, dvs transmiteți mesaje dure. Noi vă suntem recunoscători pentru ajutorul acordat până acum, dar nu e cazul să arătați în public orientarea voastră ideologică.

Vă invit să fim prieteni și să muncim în folosul acestei țări, să modernizăm statul Republica Moldova.

Acesta este interesul nostru comun, nu-i așa dragi parteneri?”, a scris Alexandru Muravschi.