Se încing spiritele! Inga Grigoriu „intră în hora” lui Vasile Năstase și atacă „trollii galbeni” ai Maiei Sandu

Tot mai mulţi deputaţi ai PPDA continuă să se războiască cu „trolii galbeni” de pe Internet, din tabăra PAS şi a Maiei Sandu. Astfel, postarea lui Vasile Năstase, fratele lui Andrei, care susținea că trolii PAS atacă liderii formațiunii, a fost apreciată de colega sa de formaţiune şi Parlament, Inga Grigoriu.

Hoardele de trolli s-au regrupat, au schimbat tactica și stăpânii. Trollii galbeni, roșii, albaștri, de toate culorile sar ca păduchii în frunte”, a postat Vasile Năstase.

Dar mai ales, galbeni”, i-a ţinut isonul Inga Grigoriu, făcând trimitere la postacii plătiţi de PAS.

Anterior, într-o postare pe Facebook, bloggerul Eugen Luchianiuc a scris că trollii de pe Internet ai PLDM-ului, formaţiune din care a făcut parte Maia Sandu, au găsit un loc călduţ chiar în interiorul Partidului Acţiune şi Solidaritate. Bloggerul a făcut atunci trimitere la Dumitru Alaiba, fost consilier al prim-ministrului Vlad Filat, actualmente deputat PAS. Potrivit lui Luchianiuc, Alaiba ar fi, de fapt coordonatorul “armatei de trolli” ai Maiei Sandu.