Explozie într-un apartament din sectorul Râșcani: un bărbat, găsit decedat

arhivă: today.md

Un bărbat a fost găsit fără suflare, în urma exploziei unei butelii de gaz. Tragedia s-a produs astăzi dimineață într-un apartament de pe bulevardul Moscovei nr. 20 din capitală.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepţionat la ora 06:27. Potrivit primelor informaţii, deflagraţia a avut loc într-o locuinţă de la etajul 7. La faţa locului au fost îndreptate două echipaje care au deblocat uşa apartamentului cu trei odăi.

Potrivit IGSU, deflagrația a declanșat și un incendiu, care a fost stins fără a obţine răspândire. Focul a afectat o canapea din odaie, iar explozia a deteriorat rama unei ferestre.

În procesul de intervenţie, salvatorii au depistat la podea cadavrul unui bărbat în vârstă de 65 de ani. Circumstanţele cazului, dar şi cauza morţii persoanei urmează a fi stabilite de organele de drept. Conform informațiilor preliminare, acesta și-ar fi pus capăt zilelor.

În urma deflagraţiei alte locuinţe nu au fost afectate.  

Este un caz de suicid. Persoana respectivă și-a pus capăt zilelor. A deschis robinetul buteliei de gaz, a fost o explozie locală. Vecinii nu au fost afectați. Persoana nu a decedat în urma exploziei, dar după electrocutare”, a declarat premierul Ion Chicu.