Socialiștii i-au cerut Guvernului să verifice de ce oamenii au primit facturi EXAGERATE la căldură

Socialiștii i-au cerut Guvernului să verifice activitatea furnizorului de agent termic, după ce mai mulți cetățeni s-au plâns că au primit facturi exagerate la căldură, pentru ianuarie. Declarația a fost făcută de Vlad Batrîncea, în cadrul unei conferințe de presă, de la tribuna Parlamentului.

Nu putem înțelege de ce în luna ianuarie am văzut cu toții, timpul afară a fost record de cald, iar facturile au atins record maxim ca preț. Noi am făcut un demers la Guvern și știm că acum Guvernul lucrează și evaluează situația”, a declarat Vlad Batrîncea.

Totodată, socialiștii cer să fie verificată politica tarifară și dacă Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și-a făcut onest treaba.

Noi considerăm că aceste structuri (ANRE) trebuie să facă astfel, încât prețurile să fie justificate și prețurile să fie cât ma mici”, a adăugat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

Amintim că recent mai mulți cetățeni s-au plâns că au primit facturi exagerate la căldură, pentru luna ianuarie, asta în situația în care afară au fost temperaturi ridicate. Pe de altă parte, furnizorul de agent termic a precizat, într-un comunicat de presă, că în acest an facturile au fost cu 12% mai mici, decât în aceeași perioada din 2019.