Pa, PAS! Auf Wiedersehen, Maia!

Ieri seara, telespectatorii au putut urmări la Jurnal TV desființarea partidului PAS și a Maiei Sandu în particular. Alex Cozer, dincolo de preferințele sale vădite pe plan politic, într-o manieră aproape că profesionistă, a pus întrebările pertinente (pe care altcineva din realizatorii de talk-show-uri nu a avut curaj să le pună până acum) și a punctat cu o precizie uluitoare lucrurile care se întâmplă în PAS.

E vorba despre situația de la Hâncești, acolo unde, așa cum a menționat atât Cozer cât și unul dintre invitații săi, Ștefan Gligor, nu s-a procedat tocmai democratic atunci când fără a fi consultați membrii pas din Hâncești a fost înaintată candidatura Olesei Stamati la funcția de deputat, lucru care a generat ulterior în Scandalul din jurul lui Cobzac.

Vă recomand să priviți emisiunea, pentru că posibil vă va bufni și pe voi râsul la momentul în care vice-președintele PAS – Mihai Popșoi, stupefiat de concluziile lui Cozer (repet, concluzii absolut normale), a insistat de câteva ori ca realizatorul să-și ceară scuze pentru acuzații gratuite.

Emisiunea o puteți vedea aici

E și normală nedumerirea lui Popșoi din momentul în care până acum presa Țopilor a tot fost foarte atentă cu Prințesa Isterică a politicii de pe Bâc, iar acum brusc a început să spună lucrurilor pe nume. Și abia e începutul.

Presa care-și spune independentă consideră că nu e de bon-ton să lovești în Maia cu întrebări incomode. Jurnalul se pare că a ieșit din această horă a călugărilor formată din jurnaliști loiali PAS-ului. Normal că nu au făcut-o de capul lui, Cozer, ci la indicația directă a proprietarului acestui post – Victor Țopa.

Nu credeți? Priviți fragmentul dintr-un alt video interesant în care Andrei Năstase povestește cum după luni de proteste și acțiuni stradale Maia a venit pe de-a gata și și-a creat propriul partid, deși dădea asigurări că nu o va face. În fine, mai voalat, Andrei o prezintă pe Maia ca pe o profitoare.

Și asta se întâmplă acum în preajma unor alegeri puțin importante cu miza de un singur mandat în Parlament. Greu de imaginat cum se va dezlănțui Andrei și Jurnalul împotriva Maiei la alegerile prezidențiale. Mai ales că instalatorului de crucifixe cineva îi insuflă atât de multă încredere în sine…