Nereguli în Dobrogea și Sângera! Ceban: Voi merge în teritoriu să mă conving că banii nu vor ajunge în buzunarele cuiva

Nereguli și probleme cu multe semne de întrebare. Asta a găsit primarul general, Ion Ceban, în localitatea Dobrogea din mun. Chișinău, în timpul unei vizite.  Ceban spune că de ani de zile tot au venit noi conduceri și au plecat, iar multe dintre problemele locuitorilor au rămas nesoluționate. 

La Dobrogea, în zona nouă a satului, de 6 ani mai multe familii stau la lumina lumânării. 

Astfel, am mers azi, personal, în teritoriu după ce în luna decembrie am avut o înțelegere cu directorul Companiei Premier Energy, pentru a soluționa această problemă, pentru ce și îi mulțumesc. Doar că, proiectul este tergiversat din motiv că unii își fac lucrul neprofesionist. 

Am solicitat primarului de Sîngera să pună persoana responsabilă să muncească. Locuitorii trebuie să dispună de condiții bune și nu trebuie să sufere din cauza unor oameni incompetenți, mai ales în cazul în care deja lucrurile s-au mișcat din loc. 

La fel, drumul între localitatea Dobrogea și Sîngera, cu o lungime de 4.5 km, construit în vara anului 2019, trebuie finisat. Pentru a termina lucrările, partea carosabilă trebuie dusă la bun sfârșit. I-am spus primarului să ia sub control, pentru că Primăria Chișinău a alocat bani în acest sens”, spune edilul capitalei într-o postare pe pagina sa de Facebook.  

O altă problemă depistată de Ion Ceban este lipsa unei rețele de gaz în Sîngera, în zona numită Toc. 300 de case sunt construite, iar în jur de 150 de familii locuiesc și fac focul în sobe.

În acest sens, am discutat la fața locului cu responsabilii Moldova Gaz și am fost asigurat că în acest an, locuitorii vor avea rețea de alimentare cu gaz, doar că primăria locală să se implice și să nu aștepte să fie avertizați să-și facă munca. 

Am fost și la grădinița din Sîngera, care se construiește din anul 2013. Contractul este de 28 de milioane de lei, iar până acum au fost cheltuiți în jur de 16 milioane, iar lucrările realizate pe jumătate, pe bani din bugetul Primăriei Chișinău. 

I-am spus primarului de Sîngera să vină cu proiectele prioritare argumentate, pentru a primi bani din bugetul primăriei și să fie soluționate problemele oamenilor”, a mai adăugat Ceban.  

Edilul capitalei a ținut să aducă aminte că anul acesta pentru prima dată, pentru suburbiile municipiului Chișinău au fost alocate din buget o suma record pentru inițiative locale. 

„Să muncească toți în folosul comunității și nu a intereselor proprii. 

Personal voi merge în teritoriu, pentru a mă convinge că banii care vor fi alocați de Primăria Chișinău nu vor trece pe alături de proiectele propuse, în buzunarele cuiva. 

Acum mă întreb: ce au făcut toți acei domni care veneau în funcții și spuneau la microfoane zi de zi că la noi e bine în municipiul Chișinău, iar azi, tot ei critică lucrurile nerealizate anterior”, punctat Ion Ceban.