Femeia care și-a abandonat bebelușul a fost găsită. Este din raionul Dondușeni

politiacapitalei.md

Femeia care și-a abandonat copilul în scara unui bloc de locuit din sectorul Buiucani a capitalei, la data de 23 ianuarie, și-a recunoscut vina.

Femeia este originară din raionul Dondușeni, în vârstă de 25 ani. Acesta a declarat că nu își poate explica gestul pe care l-a făcut, motivând că era în stare de afect. Femeia este cercetată în stare de libertate, deoarece mai are doi copii minori.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii lăsarea în primejdie. Ea riscă amendă până la 27 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, fiind dispuse expertizele necesare.

Amintim că, acum câteva zile, Poliția a publicat imagini în care era surprinsă femeia.

Copilul a fost lăsat la intrarea într-un bloc de la Buiucani săptămâna trecută. Micuțul, de nici o lună, a fost găsit de un tânăr. Băiețelul cântărea 3180 grame și a fost internat la Spitalul Clinic Municipal nr.1.