Președintele R. Moldova a vorbit, la APCE, despre transferul pașnic de putere la Chișinău

0
21

Republica Moldova se numără printre țările în care puterea de stat trece de la o forță politică la alta doar în limitele normelor și procedurilor legale și democratice. Declarația a fost făcută de președintele țării, Igor Dodon, de la tribuna APCE.  

Șeful statului a remarcat că, în cei aproape 30 de ani de independență, Republica Moldova a trecut și prin crize care, din fericire, au fost depășite pașnic. 

”În 2009 și 2019, cetățenii Republicii Moldova au fost martorii așa-ziselor tentative de lovitură de stat. Din fericire, acestea nu au dus la destabilizarea sistemului politic și nu au aruncat țara în haosul conflictului civil, așa cum s-a întâmplat în alte țări unde au avut loc evenimente similare”, a spus Dodon. 

Președintele țării a remarcat că anul 2019 a fost unul foarte dificil pentru Republica Moldova. În acest an s-au schimbat 3 guverne. 

Am reușit să evităm destabilizarea situației politice datorită, în mare parte, consensului politic intern și sprijinului extern”, a remarcat șeful statului.

Igor Dodon a amintit că PSRM și Blocul ACUM au format un guvern de coaliție, cu o agendă ambițioasă de ”deoligarhizare”. Șeful statului și-a exprimat regretul că Guvernul Maia Sandu nu a fost unul stabil, fapt ce a dus la demisia lui și la numirea, în noiembrie 2019, a unui nou Cabinet de Miniștri. 

Depășirea crizei politice și transferul pașnic de putere au dat un nou impuls cooperării internaționale și au permis Republicii Moldova să urmeze cu fermitate calea sa de dezvoltare democratic”, a declarat președintele Republicii Moldova de la tribuna APCE.