Reținuți! Timp de două luni, au comis 10 furturi din locuințe | VIDEO

Doi membri ai unui grup criminal au fost reținuți, iar ulterior arestați, pentru o serie de furturi din locuințe, comise în zona de centru a țării.

Ultima fărădelege a învinuiților a fost comisă la 24 ianuarie 2020. Aceștia ar fi sustras dintr-o gospodărie din satul Gradiște, raionul Cimișlia, un safeu în care se aflau 70 000 de lei si 1600 euro, cât și alte bunuri, în sumă totală de 104356 lei.

Indivizii au fost reținuți în capitală în timp ce se deplasau cu un automobil luat în chirie. În urma perchezițiilor efectuate la una din persoanele bănuite, polițiștii au depistat și ridicat mijloace financiare (în valută străină şi lei moldovenești), precum și alte obiecte.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și a celor de urmărire penală,  s-a stabilit că membrii grupării sunt implicaţi timp de 2 luni, în comiterea a 10 furturi pe teritoriul raioanelor Ialoveni, Hâncești, Nisporeni și Cimișlia, care au asemănări după modalitatea de săvârșire, dar și material probatoriu.

Suspecții acționau pe timp de zi, când stăpânii lipseau. Metoda de pătrundere  în locuințe  era una clasică (prin efracție, forţând geamurile și ușile din termopan), de unde în cele mai multe cazuri sustrăgeau bani și articole din aur.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală  pentru furt, iar, la demersul procurorilor, arestați pentru  30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă închisoare de până la 4 ani.

În continuare, polițiștii și procurorii  întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație  în vederea întăririi bazei probatorii, stabilirii altor membri activi ai grupării, dar și stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.